Page de couverture de Grean Deal - Episodul 38 - Cunoaștem natura în care trăim?

Grean Deal - Episodul 38 - Cunoaștem natura în care trăim?

Grean Deal - Episodul 38 - Cunoaștem natura în care trăim?

Écouter gratuitement

Voir les détails du balado

À propos de cet audio

Presiunea pusă de către om asupra cadrului natural în care își desfașoară activitatea, transformările la care a fost supusă natura de-a lungul anilor, dispariția unor specii de plante sau de animale au provocat o serie de dezbateri, culminând, în aceasta perioadă, cu discuții aprinse în cadrul trilateralei UE, între Comisie, Parlament și Consiliu, pe tema legilor pentru restaurarea naturii.

Dar, dincolo de orice măsuri, naționale sau europene, se pune întrebarea, pertinentă de altfel: cunoaștem natura în care trăim? Cu alte cuvinte, suntem în stare să protejăm natura dacă nu o cunoaștem? Suntem deconectați de natură, astfel încât mulți nu știm denumirea copacilor, a păsarilor sau cântecele acestora. Ca atare nu ar trebui sa fim educați pentru a înțelege natura, astfel încât să o protejăm în cunoștință de cauză?

Am discutat despre inițiative naționale sau europene pentru a promova o mai bună cunoaștere a naturii cu Petronela Carmen Comănescu, biolog la Grădina Botanică a Universității București, cu prof. Ovidiu Ionescu, de la Facultatea de Silvicultură a Universităţii Transilvania din Braşov, şi cu Daniel Buda, eurodeputat, vicepreședintele Comisiei de agricultură și dezvoltare rurală a Parlamentului European.

Pas encore de commentaire